Telefon : +4 0734 963 563 contact@webrand.ro
Politica de confidențialitate | Despre noi | Contact Program: Luni - Vineri: 10:00 - 16:00

PR

Conceptul de BRAND

   Branding-ul este unul dintre cele mai importante aspecte ale oricărei afaceri, mari sau mici, retail sau B2B. O strategie eficientă de branding îți poate oferi un avantaj major pe o piață din ce în ce mai competitivă. Dar ce înseamnă, mai exact, acest branding? Și cum poate să afecteze o afacere ca a ta?
   Pur și simplu, marca ta (brand-ul) este promisiunea ta față de client. Îi spune la ce se poate aștepta de la produsele și/sau serviciile tale și diferențiază oferta ta de cea a concurenților tăi. Brandul tău este derivat din cine ești, cine vrei să fii și cum te percep oamenii. Ești nonconformistul inovator din industria ta? Sau ești acel antreprenor experimentat, de încredere? Produsul / serviciul tău este opțiunea unui cost ridicat, de înaltă calitate sau opțiunea unui cost redus, însă cu o valoare ridicată? Nu poți îndeplini mereu toate criteriile și nu poți fi totul pentru toți oamenii. Brandul tău ar trebui să se bazeze într-o oarecare măsură pe ce doresc și cine sunt clienții pe care tu îi țintești cu produsul / serviciul tău.
   Construirea unui brand nu e ceva ușor. Fundația pe care începi să construiești este logo-ul. Site-ul tău, ambalajele produselor tale, graficele promoționale, reclamele pe care le faci, toate acestea și nu numai, integrează acel logo. Dacă vrei să construiești solid, fundația trebuie executată riguros, de către profesioniști. Aici începe misiunea noastră, a celor de la We Brand Media Factory. Alegerea îți aparține.